A fost vacanta! Copii de toate varstele ne-au trecut pragul si s-au bucurat de clipe de bucurie pictand, modeland lutul sau jucandu-se la roata de olarit. Unii mai activi, mai indrazneti, unii mai cumintei, urmarind de aproape instructiunile si altii intreband mereu „Doamna, am terminat. Acum ce fac?!”

Saptamana asta am avut o promotie, sa ii zic asa. Am invitat parintii, gratuit, pentru o jumatate de ora, la olarit. Ba chiar am spus ca e obligatoriu :))) Copiii erau tare bucurosi cand auzeau ca or sa vina si cei mari sa se murdareasca. Cred ca deja si-o imaginau pe mama sau pe tata, murdari pana la cot, chinuindu-se sa le iasa ceva! :)))))

Avem tendinta noi, astia mari, si spun noi pentru ca o faceam si eu si inca o mai fac cateodata, sa dam indicatii de pe margine „Nu asa”. „Apasa acolo”.  Ma distrez copios si imi aduc aminte de mine cand am invatat sa olaresc. Nu statea locului lutul ala, nici de-l rugam frumos, nici de-l certam  :))))) Prima zi cand am simtit ca este centrat cu adevarat pe roata mi-au dat lacrimile de bucurie! Ba chiar nu aveam stare prin atelier. Asa ca am strans repede si am plecat acasa bucuroasa ca intr-un final am reusit! Si a doua zi, parca venise cineva si facuse ceva la roata, o stricase sau ceva. Ca iar nu mai imi iesea!

Cred ca o sa continui cu oferta catre parinti! Asa ca, dragi parinti, provocarea ramane deschisa! 😉